Furt calificat

Cele patru tipuri de furt descrise mai jos sunt, toate, considerate infracțiuni mai grave, comparabile cu furtul calificat din legislația României, pedeapsa fiind închisoare de minim 6 luni și maxim 6 ani, în funcție de gravitatea cazului. Cazurile obișnuite sunt pedepsite de regulă cu pedeapsa minimă, adica 6 luni de închisoare, eventual cu un adaos de cîteva luni peste această durată.

  • Furt prin violare de domiciliu. Prin domiciliu se înțelege, în Suedia, chiar și un spațiu folosit temporar, cum ar fi o cameră de hotel sau o cabină pe o navă.
  • Furt din buzunar/geantă/telefon mobil sau alt obiect purtat direct de victimă. (Asta doar dacă furtul nu este săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ceea ce constituie tâlhărie și este pedepsit mai sever, minim 1 an și maxim 6 ani, iar în caz de circumstanțe agravante, minim 5 ani și maxim 10 ani).
  • Furt de mașini/vehicule. (Dacă, însă, nu poate fi dovedit că acuzatul a avut intenția de a-și însuși mașina, ci doar că a ”împrumutat-o”, adică a folosit-o ca mijloc de transport o scurtă perioadă de timp, după care a abandonat-o sau a avut de gând să o abandoneze, infracțiunea nu va fi considerată furt. Uzul mașinii fără consimțământul proprietarului este pedepsit cu aproximativ 1 lună de închisoare, cu șanse de sentință condiționată în loc de închisoare).
  • Furt când valoarea obiectului depășește 232 500 SEK. (Suma este indexată anual cu valori nesemnificative).